Dragi clienți, Dorim să vă informăm că în perioada 2 - 5.1.2025 avem planificat un inventar. Având în vedere sărbătorile Crăciunului și inventarul, este posibil ca unele comenzi să fie expediate cu întârziere. Vă mulțumim pentru răbdare și pentru înțelegere.
„Folosesc BEWIT Prawtein CARBON Elixir AX o data pe zi, dimineata pe stomacul gol, il tin cateva minute sub limba pentru a fi asimilat mai bine si am remarcat o îmbunătățire a nivelului de energie de peste zi. Daca înainte oboseam destul de repede în a doua parte a zilei iar sera era deja foarte somnolentă acum mă simt în formă până seara târziu, fiind foarte activă și pot să fac mai multe lucruri. Simt efectiv că îmi susține și alimentează forța vitală și energetică. Cred că acționează și la nivelul neurotransmițătorilor care sunt responsabili cu starea de bine. Am adeseori stări de bucurie, exuberanță, exaltare, entuziasm și recunoștință care apar din senin sau în urma micilor realizări de care înainte nu prea mă bucuram.
Am remarcat că m-a ajutat și la întărirea sistemului imunitar, deoarece nu m-am îmbolnăvit atunci când erau persoane cu viroză în jurul meu.“
Baisan Zorela Mihaela
Bază PRAWTEIN
Boabe de cacao BIO, RAW, fermentate și neprăjite
Complex omega (alge BIO, RAW) - macerat
Suc uscat de trestie (BIO Panela, Rapadura)
Complex Gemma (BIO) - extract din muguri de plante
Uleiuri esențiale CTEO®
Esențe Light și Gold
Ingrediente unice
Carbon Complex - cărbune activ, acid Humic…
BIO RAW Ace de pin – sursă de acid shikimic
BIO RAW Natto
Řasa Haematococcus pluvialis (sursă de Astaxantină)
BIO RAW Pulberi din sucuri
BIO Diamond essence (componentă din CARBON Complex)
Impulsionați-vă corpul cu Prawtein CARBON ELIXIR AX
Vă simțiți fără energie de multă vreme și vă
copleșesc stări în care practic cădeți de oboseală?
Descoperiți puterea carbonului în forme speciale, pe care
corpul dvs. le va folosi la maximum.
Experimentați aportul de energie datorat unui complex 100%
pur din cele mai puternice elemente ale naturii.
Asigurași celulelor o ***protecție** eficientă împotriva stresului
oxidativ.
Înfruntați chiar și cea mai solicitantă zi pragmatic și
cu lejeritate.
Carbon Elixir a fost distins cu medalia de aur
În 2023, consiliul de experți UPMCA (Uniunea practicienilor de Medicină
Complementară și alternativă) a acordat societății BEWIT o distincție
medalia de aur pentru suplimentul alimentar BEWIT Prawtein Carbon Elixir.
De ce să folosiți Prawtein CARBON ELIXIR AX?
Datorită complexului Carbon, veți reîncărca corpul cu un element
cheie – carbon maxim utilizabil, care vă susține energia
și detoxifierea naturală.
Acele de pin conțin acid shikimic. Veți aprecia această
substanță bioactivă mai ales toamna și iarna.
boabele fermentate de natto vă suplimentează organismul
cu vitamine și cu substanțe active rezultate din fermentație.
Astaxantina este un antioxidant eficient care contribuie la protecția
celulelor împotriva stresului oxidativ.
Pulberile BIO RAW rezultate din sucurile deshidratate vă vor suplimenta
organismul cu vitaminele, mineralele, enzimele vii și alte substanțe
benefice.
Esențele noastre realizate prin metode de spagyria DIAMOND, GOLD ȘI LIGHT
ESSENCE potențează compoziția Carbon Elixirului și conferă
noi dimensiuni eficacității acestuia.
Folosim în cadrul producției de CARBON ELIXIR celebra frecvență
Schumann, care poate readuce corpul și mintea în
echilibru.
Un complex cu acid humic și alte substanțe bio-disponibile pe bază de
carbon, care suplimentează organismul cu un element cheie –
carbonul maxim utilizabil. Acesta, pe lângă excelente
proprietăți energizante, se bucură de o capacitate de
absorbție excepțională; atrage substanțele străine și
ajută la eliminarea acestora din organism.
Conținutul de carbon este confirmat în laborator
Un flacon de Prawtein CARBON ELIXIR conține 4 200 mg de
carbon.
O linguriță espresso (aprox. 2 g), suplimentează organismul cu
aproximativ 84 mg de carbon.
Puternicul acid shikimic
Acidul shikimic – o substanță puternică, biologic
activă, prezentă în acele de pin, care, în ultimii ani, capătă un interes
din ce în ce mai mare în multe domenii de cercetare, inclusiv în aplicațiile
biomedicale.
Miracolul fermentației
Boabele de natto fermentate – aliment japonez
tradițional, caracterizat printr-o cantitate mare de substanțe active
prezente in mod natural și de vitamine create prin
fermentație.
Antioxidantul eficient denumit astaxantină.
Astaxantina – un antioxidant eficient care este o parte
naturală a algelor de apă dulce Haematococcus pluvialis și care le
protejează împotriva efectele adverse ale mediului
înconjurător. Multi specialiști îl consideră „regele
antioxidanților“.
Vitamine și minerale necesare, enzime vii…
BIO RAW PULBERI DIN SUCURI – pulberi din sucuri extrem de nutritive, care,
datorită procesului de producție brevetat care include și deshidratarea
BioActivă, sunt o sursă excelentă de vitamine,
minerale și alte substanțe benefice necesare,
inclusiv enzime vii.
Exclusivele ESSENCE
DIAMOND, GOLD, LIGHT ESSENCE – elemente unice cu proprietăți de
energie-frecvență definite, pe care le producem noi înșine prin metode
spagyrice irealizabile în mod normal. Acestea sunt adăugate în Prawteine în
scopul potențării acestora.
Mod de administrare
De 3 x pe zi, câte1–3 lingurițe de
espresso (1 linguriță de espresso are capacitatea de cca 2 g).
De preferință cu o jumătate de oră înainte sau cu două ore după
masă. Gâtul flaconului a fost conceput astfel încât să nu permită
introducerea unei lingurițe mai mare decât cea de espresso.
Aportul zilnic maxim de vitamina D3: 3,6 μg.
Aportul zilnic maxim de Astaxantină: 0,36 mg.
Pentru cât timp vă ajunge un flacon de PRAWTEIN CARBON ELIXIR AX?
1 linguriță tip espresso
2 lingurițe tip espresso
3 lingurițe tip espresso
1× zi
50 zile
25 zile
16 zile
2× zi
25 zile
12 zile
8 zile
3× zi
16 zile
8 zile
5 zile
100 ml de Prawtein reprezintă aproximativ 110 g, această cantitate poate
diferi ușor, în funcție de rețetă.
Istoric
De importanța carbonului, ca element de bază al tuturor compușilor
organici, inclusiv al corpului nostru, s-a ocupat și Rudolf Steiner, care a
vorbit despre el ca despre piatra filozofală (în arabă,
piatra filozofală este „el ixir”).
100% curate și naturale
Toate ingredientele din acest produs sunt 100% curate și naturale,
nesintetice.
24k Gold Essence
Produsul conține ingrediente naturale special modificate și supuse
unei acțiuni armonizante de energie-frecvență folosind aur pur de 24k. Este
o tehnologie unică BEWIT care combină abordările și tehnologiile
științifice moderne cu metode tradiționale precum și cu cele spagirice.
Scopul este de a maximiza eficacitatea produsului în care este
utilizat.
Ahinsa
Atitudinea etică constă în respectarea a tot ce e viu.
CTEO®
Pictograma CTEO® este expresia standardelor și protocoalelor BEWIT
prin care verificăm calitatea uleiurilor noastre esențiale. Acestea includ
proceduri pentru obținerea, transportul, depozitarea, ambalarea și expedierea
esențelor.
Pentru a asigura de fiecare dată rezultate maxime, producem uleiurile
esențiale din plante care provin din cele mai bune surse din întreaga lume.
Selectăm ingredientele individuale cu accent pe cunoștințele științifice,
învățăturile istorice, moștenirea strămoșilor noștri și rezultatele
practice.
Diamond Essence
Produsul conține ingrediente naturale special modificate și supuse
unei acțiuni armonice de energie-frecvență folosind aur pur de 24k și
mineralul Shungit. Este o tehnologie unică BEWIT care combină abordările și
tehnologiile științifice moderne cu tradiția spagiriei și alte metode.
Scopul este de a maximiza eficacitatea produsului în care este
utilizat.
Frecvența Merkaba
Merkaba este termenul ebraic care definește așa-numita „geometrie
sacră” a corpului energetic. Armonizăm produsul prin procedee unice de
frecvență informațională Acestea includ, de exemplu, energia
pietrelor prețioase, energia piramidală, frecvențele muzicale armonizante,
frecvențele tonurilor de vibrație și a diapazoanele, puterea rugăciunii și
alte tehnici de armonizare.
Gemma Complex
Produsul conține extracte obținute la rece din muguri de plante
precum castanul, fagul, cireșul, nucul și altele. Gemma Complexul poate fi
găsit în cosmeticele
noastre holistice și în Prawteinuri,
unde precizăm întotdeauna compoziția exactă.
Kingshill Herbs
Produsul include ierburi și plante de pe Muntele Regelui (Králova
hora), care se găsesc la poalele Munților Beskizi din regiunea
Moravia-Silezia, în comuna Palkovice. Toate aceste plante medicinale sunt de
calitate BIO, RAW și WILD – le culegem din natura spontană, unde cresc
fără erbicide, pesticide și alte substanțe sintetice. Ulterior le uscăm la
temperaturi scăzute (sub 42°C) pentru a le conserva enzimele și a obține
cele mai mari valori nutritive posibile.
Light Essence
Produsul conține ingrediente naturale special modificate și expuse
unei acțiuni armonice de energie-frecvență. Este o tehnologie unică BEWIT
care combină abordările și tehnologiile științifice moderne cu tradiția
spagiriei și alte metode. Scopul este de a maximiza eficacitatea produsului în
care este utilizat.
Produced with Love
Dezvoltăm și fabricăm produsul într-o atmosferă plăcută și
armonioasă, în ideea de a fi benefic pentru toţi utilizatorii.
Spagyric
În producția sau prelucrarea produsului se folosesc principiile și
procedeele spagyrice, metode alchimiste străvechi din vremurile Egiptului
antic. Esența sa este separarea celor trei principii de bază ale plantelor,
care sunt sarea, sulful și mercurul. În timpul acestor procese are loc mai
întâi separarea, apoi purificarea, iar în a treia fază, recombinarea lor
într-o formă mai curată și mai intensă.
Vegan
Produsul este indicat și pentru vegani. Nu conține ingrediente de
origine animală, acestea nefiind folosite nici în procesul de cercetare,
producție sau testarea produselor.
Haematococcus Pluvialis Algae (natural source of Astaxanthin)
Organic RAW Dandelion
Organic RAW Barley Grass Juice Powder
Organic RAW Lemon Juice Powder
Organic RAW Alfalfa Juice Powder
Organic RAW Tart Cherry Juice Powder
Organic RAW Carrot Juice Powder
Organic RAW Orange Juice Powder
Organic RAW Beetroot Juice Powder
Organic Lucuma Powder
Organic Black elderberry
ORGANIC RAW GEMMA COMPLEX (Helianthus Annuus Seed Oil
Castanea Sativa Mill. Bud Extract
Fagus Sylvatica Bud Extract
Prunus Avium Bud Extract
Prunus Cerasus L. Bud Extract
Juglans Regia L. Bud Extract
Malus Domestica Bud Extract
Tilia Cordata Bud Extract
Lavandula Angustifolia Essential Oil)
Organic RAW Clove
Organic Apricot Kernel Oil
Organic RAW Black Cumin Seed Oil
Organic RAW Acai Berry Lyophilized Powder
Organic RAW Coconut Water Lyophilized Powder
Organic RAW Citrus Sinensis Peel Essential Oil
Vitamin D3 (cholecalciferol).
ø informații nutriționale
La 100 g
Valoare energetică
2413 kJ / 576 kcal
Grăsimi
47,2 g
– din care acizi grași saturați
15,9 g
Glucide
20,2 g
– din care zaharuri
18,9 g
Proteine
8,0 g
Sare
< 0, 1 g
Minerale
Minerale
cantitate
% VNR la 100 g*
------------------Magneziu
191 mg
50,9
Zinc
1,9 mg
18,7
*valoarea nutrițională de referință pentru aportul de vitamine și
minerale (adulți)
la o porție**
% VNR pe porție**
în doză zilnică maximă%* în doza zilnică
maximă
Vitamina D3
1,2 μg
24%
3,6 μg
72%
*valoarea nutrițională de referință pentru aportul de vitamine și
minerale (adulți) **o porție = 6 g ***doza maximă zilnică = 18
100% pure și naturale
Toate ingredientele din produsele noastre sunt 100% pure și naturale, nesintetice.
Avem surse și furnizori de cea mai bună calitate
Întotdeauna implementăm și susținem o abordare cât mai respectuoasă față de mediul natural. Aceasta se transpune în cel mai delicat și mai natural mod de cultivare, recoltare și prelucrare a plantelor. Fără erbicide, pesticide, insecticide, contaminanți, reziduuri chimice și modificări genetice.
Respectăm principiile AHINSA
Este un principiu moral și religios al hinduismului, budismului și jainismului, care constă în respectul față de tot ce este viu.
Rețete și dezvoltare proprii
Toate amestecurile de uleiuri esențiale sunt realizate la centrala din Ostrava, conform unor rețete proprii. Acestea se bazează atât pe cele mai moderne studii mondiale, cât și pe tradițiile milenare ale medicinei orientale.
Evaluare
BEWIT PRAWTEIN Carbon Elixir AX
SUPLIMENT ALIMENTAR
Doriți să adăugați o recenzie personală? Ne interesează opinia dvs.
Folosesc BEWIT Prawtein CARBON Elixir AX o data pe zi, dimineata pe stomacul
gol, il tin cateva minute sub limba pentru a fi asimilat mai bine si am remarcat
o îmbunătățire a nivelului de energie de peste zi. Daca înainte oboseam
destul de repede în a doua parte a zilei iar sera era deja foarte somnolentă
acum mă simt în formă până seara târziu, fiind foarte activă și pot să
fac mai multe lucruri. Simt efectiv că îmi susține și alimentează forța
vitală și energetică. Cred că acționează și la nivelul
neurotransmițătorilor care sunt responsabili cu starea de bine. Am adeseori
stări de bucurie, exuberanță, exaltare, entuziasm și recunoștință care
apar din senin sau în urma micilor realizări de care înainte nu prea mă
bucuram. Am remarcat că m-a ajutat și la întărirea sistemului imunitar,
deoarece nu m-am îmbolnăvit atunci când erau persoane cu viroză în
jurul meu.
Celkově mi je díky Carbonu lépe. Na mě působí postupně a tak, abych
byla stále překvapená. Všimla jsem si, že letité jizvy na těle jsou
světlé, jak zbytek kůže, tak zrak se zlepšil. Vidím lépe do dálky i na
blízko. Určitě se zlepšilo zažívání. Krásné.
Tak toto je u mě naprostá srdeční záležitost! Nejdříve jsem si
udělala kůru z Merkaba Ultimate Elixir, aby po vyčištění organismu měl
Carbon Elixir ještě lepší účinnost. Abych řekla pravdu, musím se
pořádně držet, abych nesnědla celou lahvičku najednou, tak strašně mi
chutná. Takže odměňuji 2× denně sama sebe malou lžičkou té
nejlahodnější pralinky pod sluncem. Beru teď třetí týden a poznávám
u sebe více energie, lepší náladu a taky daleko větší kvalitu
spánku.
Carbon elixír se stal součástí naší domácnosti a plynule nahradil
C60 – vím, že se jedná o vylepšenou verzi C60. Chuť je lahodná,
taková měkčí a pocitově vnímám ještě větší vstřebatelnost. Vnímám
carbon elixír (C60) jako úžasný detoxikační prostředek, harmonizátor
působící v celém těle, tam kde je ho potřeba a omlazovač v jednom:).
Carbon elixír používám denně na špičku nože a v náročnějších
obdobích jak psychicky tak fyzicky intuitivně beru i více moca lžiček
denně. Těším se až vyzkouším verzi s astaxaninem, který užívám
dlouhodobě, protože to je jeden z nejvýznamějších antioxidantů a je mimo
jiné úžasný na stav naší pokožky a pro zdraví očí. Takto budu užívat
v jednom. Děkuji za tyto úžasné produkty!
Carbon elixír AX jsem koupila na základě vynikajících recenzí a také
proto, že obsahuje vzácný antioxidant. Po první lžičce jsem cítila
příval nové energie, zbystření reflexů a nepatrné zostření vidění.
Mám poměrně dost dioptrií na dálku, nosím kontaktní čočky, na každém
oku 8,5 dioptrie. Neřekla bych, že bych hned viděla lépe, to určitě ne,
ale zorné pole se jakoby pročistilo a zaostřilo. Celkově jsem se cítila
velice dobře. Jelikož ale nastává jaro tak chci nejprve detoxikovat a
vyčistit organismus po dlouhé zimě. S užíváním budu pokračovat po
detoxu a myslím si, že pozitivní výsledky užívání tohoto elixíru budou
ještě více znásobeny. \určitě se těším na další užívání.
V-a fost utilă această recenzie?
Este necesar să vă înregistrați mai întâi.
+ 26
Client neconectat
Inserați o nouă recenzie
Puteți introduce recenzii la produsele din e-shop doar dacă ați achiziționat produsul respectiv în trecut. Această măsură este introdusă pentru a avea siguranța că toate recenziile provin de la clienți care au o experiență reală cu produsul.
Dacă doriți să adăugați o recenzie, vă rugăm să achiziționați mai întâi produsul. Feedback-ul dvs. este foarte important pentru noi. Acesta ne ajută să îmbunătățim calitatea serviciilor noastre și totodată ajută alți clienți la selectarea produselor.
Client neconectat
Inserați o nouă recenzie
Puteți introduce recenzii la produsele din e-shop doar dacă ați achiziționat produsul respectiv în trecut. Această măsură este introdusă pentru a avea siguranța că toate recenziile provin de la clienți care au o experiență reală cu produsul.
Dacă doriți să adăugați o recenzie, vă rugăm să achiziționați mai întâi produsul. Feedback-ul dvs. este foarte important pentru noi. Acesta ne ajută să îmbunătățim calitatea serviciilor noastre și totodată ajută alți clienți la selectarea produselor.